Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: B1.ro
Anul şi data apariţiei: 30/06/2011
Tematica: conflictul romi-primăria Baia Mare
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Bi.ro
Titlul articolului: Zidul Berlinului, varianta Rromână. Vezi cum Primăria din Baia Mare vrea să îngrădească ţiganii
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.b1.ro/stiri/eveniment/zidul-berlinului-varianta-rromana-vezi-cum-primaria-din-baia-mare-vrea-sa-ingradeasca-tiganii-7264.html


Ce faci când te supără, sau te deranjează cineva? Simplu, construieşti un gard care să delimiteze zona în care locuieşti de zona gălăgioasă. Cel puţin aşa susţin oficialii Primăriei de la Baia Mare care au anunţat că vor ridica un gard înalt de 3 metri şi lung de 100 de metri, în jurul unui bloc în care locuiesc romii, informează Jurnalul Naţional.

Reprezentanţii Romani Criss, Asociaţiei “Şanse Egale” şi Amnesty International au declarat că decizia primarului Cătălin Cherecheş este o iniţiativă discriminatorie, care are ca efect “ghetoizarea şi umilirea romilor, prin supunerea la un tratament degradant”.

Potrivit consilierului primarului din Baia Mare, Dana Gagniuc, “situaţia a fost puţin extrapolată. Este vorba de un simplu gard metalic, ce are ca scop protejarea celorlalţi cetăţeni şi nu îngrădirea romilor”.

Construirea zidului poate începe oricând şi va costa aproximativ 30.000 de lei, suportaţi din bugetul Primăriei Baia Mare, anunţă cele trei ONG-uri.

Cătălin Cherecheş precizează că “zidul va fi realizat din bolţari de beton, cu fundaţie şi cu centură de beton deasupra, aşa că să nu aibă impresia cineva că va putea să îl distrugă (…) Vom realize un acces exclusive din strada Electrolizei, astfel încât poate se va limita tot ceea ce înseamnă debandadă”.

Nu numai că Primăria Baia Mare intenţionează să ridice acest zid, va angaja, chiar “poliţişti locali, jandarmi şi câţiva romi pentru a ţine sub control ordinea şi liniştea publică”.

Romani Criss, Asociaţia “Şanse Egale” şi Amnesty International consideră că această acţiune încălcă leglislaţia românească în vigoare.

“Prin aplicarea acestei acţiuni a autorităţii locale se încalcă flagrant legislaţia românească în vigoare, precum şi obligaţiile internaţionale pe care statul român şi le-a asumat, între care amintim prevederile Ordonanţei de Guvern, cât şi articolul 2 din Convenţia internaţională cu privire la drepturile civile şi politice şi articolul 2 din Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de discrimare rasială”, se arată într-o scrisoare deschisa a ONG-urilor.

De asemenea, reprezentanţii ONG-urilor au anunţat că vor face demersuri în privinţa Primăriei Baia Mare, deoarece aceasta încalcă dreptul la viaţă privată.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.